Chirurgie Orală

Cu ce se ocupă Chirurgia Orală?

Chirurgia orală cuprinde toate tratamentele chirurgicale de la nivelul cavitatii orale, care sunt compatibile cu tratamentele de chirurgie dentară.
Intervențiile chirurgicale restabilesc sănătatea cavității orale, nu doar prin intermediul extractiilor dentare ( care pot fii simple cât și complexe), dar și prin chirurgia plastică gingivală sau îndepărtarea chisturilor, ganuloamelor apicale, pregătirea zonelor pentru aplicarea unor lucrări protetice sau a unui implant dentar.

Care sunt intervențiile chirurgicale?

Chirurgia stomatologică orală o putem împărți in 2 mari subramuri în funcție de complexitatea manevrelor stomatologice și anume: chirurgia dento-alveolară ( presupune: extracții dentare, rezecția apicala, chiuretaj subgingival, chirurgie parodontală, implantul dentar, chistectomie etc.) și chirurgia oro-maxilo-facială, prescurtat OMF ( se referă la intervenții de mare amploare și presupune extirparea unor tumori, ca de exemplu: epulis, papiloame, tumori sinusale sau maxilare, etc.).

Intervenții Chirurgicale Dentare

Extracția dentară

Extracția dentară este o procedura stomatologică prin care se elimina un dinte bolnav care provoacă și întreține durere și reacții patologice la nivel local sau general și care nu pot fi depășite prin alte tratamente mai puțin invazive.

chirurgie orala

Rezecția apicală

Rezecția apicală este o metodă chirurgicală în terapia endodontică ce constă în extirparea apexului dentar ( vârful rădăcinii) împreună cu țesutul osos înconjurător infectat, precedată sau nu de tratament corect și obturația dentară perfectă a canalului.

chirrugie orala dentara

Chiuretajul subgingival

Chiuretajul subgingival este o manevră stomatologică ce are că scop curățarea rădăcinii dinților pentru reconstrucția gingivală. Aceasta se realizează cu instrumente specifice numite chiurete parodontale, prin îndepărtarea plăcii bacteriene, tartrului și țesuturilor afectate.

chirurgie dentara

Chirurgia Parodontală

Chirurgia parodontală include toate manevrele stomatologie invazive ale tratamentului stomatologic împotriva bolii parodontale și pot include: gingivectomie, grefă mucozală, îndepărtarea dinților compromisi, planarea radiculară, adiția osoasă și regenerarea tisulară ghidată, chiuretaj subgingival, etc.

Preturi Speciale

Beneficiați de ofertele noastre lunare!

De ce utilizăm laserul în chirurgia orală?

În Clinica Dental-Spa utilizăm laserul de ultimă generație deoarece acesta este nedureros și oferă o mulțime de beneficii atât pacientului cât și chirurgilor orali și maxilo-faciali. Tratamentele dentare cu laser funcționează pe baza emiterii unui fascicul de energie luminoasă intens pentru a efectua procedurile dentare într-un mod precis. Laserul este utilizat de către specialiștii Dental Spa pentru a prevenii infecțiile bacteriene prin sterilizarea zonei și a țesuturilor din jur în timpul intervenției chirurgicale, obținând de asemenea și o vindecare mai rapidă. Laserul este un "must" pentru clinica Dental Spa fiind folosit pentru extracțiile dentare atraumatice, pentru terapia durerii postextractionale, sterilizarea procesului alveolar, biostimularea locală, dar și in cazul înserării sau extragerii unui implant, grăbind astfel vindecarea.

De ce Dental-Spa?

Datorită progreselor în materie de tehnologie și materiale utilizate, la Clinică Dental Spa, intervențiile chirurgicale sunt nedureroase și lipsite de sângerare. Dental-Spa utilizează în cadrul intervențiilor chirurgicale: Laserul, Electrocauterele și Medicația Specifică pentru a oferii pacienților săi o experiență plăcută și o recuperare rapidă.

Echipa Noastră

Dr. Raluca Uleanu

Dr. Raluca Uleanu

Chirurgie si Implantologie

Dr. Cristina Strimbeanu

Ortodontie

Dr Manea Lucian

Dr. Lucian Manea

Stomatologie Generala

Blog Dental Spa

20 Martie, 2021

Protezele Dentare

dental-veneer-diagram-scaled

20 Martie, 2021

Fatetele Dentare

Closeup / Prosthodontics or Prosthetic / Single teeth crown and bridge equipment model express fix restoration.

20 Martie, 2021

Coaroana Dentara

Dentists treat patients' teeth.

Odontologie

Această terapie de restaurare dentară este o latură a proteticii care restabileşte integritatea dinţilor naturali.

pediatric dentist. Little girl at the reception at the dentist.

Pedodontie

Profilaxia şi tratamentul afecţiunilor specifice dentiției temporare şi a dentiției permanente, la copii şi adolescenti.

latin girl's mouth with brackets

Ortodontie

Ortodonția este ramura medicinii dentare ce se ocupă cu rezolvarea problemelor de malocluzie şi malpoziție a dinţilor.

Doctor's hand with latex gloves taking stainless tweezers to help people with patience, on a white gray background. Modern medecine, life saving.

Chirurgie Orala

Diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor gurii, dinţiilor, gingiilor, maxilarului şi mandibulei sub aspect funcţional şi..

Ne puteți contacta la numerele de telefon +40 755 095 455 sau +40 722 733 666 Luni – Vineri 9:00 – 23:00
Email office@dental-spa.ro sau completați  Formularul de contact