Proteze, implanturi, anestezii, detartraje! S-a terminat cu frica! Și de dentist, și a banilor! Există tratamente care se pot plăti în rate în cabinetele stomatologice, iar doamna doctor Raluca Uleanu este adepta acestora și vine cu cele mai bune sfaturi pentru cei care vor să își învingă teama de dentist. Ce recomandări are specialistul și cum atrage pacienții să vină mai des la dentist, aflați acum totul!
- În ultima vreme sunt mulți pacienți cu tumori și alte astfel de probleme! Cu câte astfel de cazuri vă confruntați lunar și de ce credeți că se întâmplă acest lucru?
Din păcate, întâlnesc tot mai des astfel de cazuri. Dacă acum 15 ani aveam unul sau maxim doi pacienți cu tumori pe parcursul a 6 luni, acum unul din trei are tumori intraosoase. Acestea sunt cel mai des întâlnite și apar în urma infecțiilor vechi cronicizate, netratate sau tratate necorespunzător cu antibiotic și se pot transforma din tumori benigne, care nu sunt atât de periculoase, dar care ar trebui scoase totuși, în tumori maligne, ce se pot împrăștia în corp și pot afecta toate organele. Aceste tumori apar din cauza neprezentării la timp la dentist, în faza acută, dureroasă, dar și a medicației luate ”dupa ureche”. Osul maxilar răspunde prin închistare, prin izolarea tumorii. Pe de o parte, asta este bine, căci astfel infecția nu se mai răspândește în corp, însă odată transformată în tumoră malignă, se poate ajunge chiar și la chimioterapie sau radioterapie.
- Cum facem pacienții să vină mai des la dentist? Cum îi atragem?
Pacienții vin mai des la dentist dacă au încredere în acesta, și mai ales dacă nu au dureri. De aceea trebuie să ne asigurăm mereu că manopera nu este una dureroasă. Îmi place să știu că pacienții mei se simt confortabil, eu sunt foarte empatică și cred că oamenii sunt atrași de oameni compatibili cu ei și vin acolo unde se simt bine.
De asemena, sunt convinsă că sunt atrași și de tehnologia de ultimă oră pe care o utilizăm. Folosim foarte mult laserterapia după operații, asfel că pacienții pleacă de la noi cu zâmbetul pe buze, fără pic de durere si asta cred eu că este foarte important.
Sursă: click.ro
0 comentarii pentru “Iată cum îți poți plăti în rate tratamentele la dentist”