Dr. Raluca Uleanu: “Eu optez pentru implanturi și nu pentru lucrări protetice”

Dacă nu vine de la natură, o dantură armonioasă se obține cu ajutorul unor tehnologii de vârf prin tehnici calculate în microni, cu abordări strict personalizate și folosind materiale din care se construiesc navele cosmice. Medicul stomatolog Raluca ULEANU de la Dental Spa este specialista zâmbetelor frumoase, a trăsăturilor armonioase și a unor proceduri stomatologice de top pentru care s-a pregătit neîntrerupt în ani de studii și practică.

Ce abordări și servicii medicale oferiți la Dental Spa pentru obținerea acestui zâmbet perfect?
În 15 ani de carieră am învățat că un zâmbet perfect este acel zâmbet care reflectă mulțumirea interioară. În clinica mea încercăm să le oferim pacienților tot confortul pentru a scăpa de frica de dentist, prin folosirea echipamentelor de ultimă generație. Din experiența mea, pacienților le este cel mai teamă de ace și anestezie. Ca să îi ajutăm să treacă peste ea, noi la clinică avem mai multe tipuri de anestezie: sub presiune – fără ac, cu ac atraumatic sau cu un aparat care încălzește anestezicul și astfel pacientul nu mai simte deloc durerea. În cazul în care nu poate trece peste frică, putem să îl și sedăm pentru bunul mers la procedurii. Aparatura performantă ajută enorm, și zic acest lucru deoarece utilizăm și laserele pentru terapia durerii postoperatorii, care este redusă astfel cu până la 95%, dar le folosim și pentru tratamentul parodontozei sau al micilor tumori din cavitatea bucală; intervențiile sunt mult mai rapide și nu există niciun fel de pierdere de sânge. Folosim de asemenea și microscopul pentru proceduri chirurgicale ce necesită mai multă precizie, cum ar fi tratamentele de canal sau pentru proceduri ce țin de estetică dentară, cum ar fi fațetele sau coroanele. În ceea ce privește implanturile dentare folosim doar materiale de calitate precum zirconiul, dar și titanul, întrucât acesta din urmă asigură cu succes integrarea în os, la un preț acccesibil.

Implanturile dentare pot corecta asimetriile feței?
Da, implanturile pot corecta asimetriile fetei, ele au rolul de a substitui dinții care absentează de pe o arcadă, pot corecta chiar și anomalii maxilare, dacă sunt amplasate în unghiurile corecte. În plus, sunt o modalitate nedureroasă de a corecta rapid problemele de asimetrie și volumetrie ale feței și buzelor. Iar pentru un efect complet de corectare, avem specialiști în clinică care pot executa proceduri de augmentare a buzelor cu ajutorul acidului hialuronic sau botoxului.

Sursă: avantaje.ro

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share!

0 comentarii pentru “Dr. Raluca Uleanu: “Eu optez pentru implanturi și nu pentru lucrări protetice”

Comentariile sunt inchise